1 Post De Asistent Medical Generalist Pl La Secţia Boli Cronice

Satu-mare Expira in: 0 zile

Spitalul Orășenesc Negreşti Oaş organizează concurs pentru ocuparea, pe perioadă determinată, a urmatoarelor posturi contractuale vacante:
– 1 post de asistent medical generalist PL la secţia boli cronice , cu contract individual de muncă pe perioadă determinată cu normă de lucru de 8 ore/zi

Condiţii generale prevăzute de art.15 din HG 1336/2022:
Poate ocupa un post vacant sau temporar vacant persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cerințele specifice prevăzute la art. 542 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare:
a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării posturilor contractuale vacante :
Asistent medical generalist (PL)
-diplomă de bacalaureat
-diplomă de şcoală sanitară postliceală sau echivalentă, sau diplomă de studii postliceale prin echivalare, conform Hotărârii Guvernului nr. 797/1997;
-de la O.A.M.G.M.A.M.R. certificat de membru şi aviz anual sau adeverința pentru inscriere la concurs
-minim 6 luni vechime ca asistent medical

Concursul se va organiza conform calendarului următor:
• 03.09.2025 ora 14:00, data limită pentru depunerea dosarelor
• 10.09.2025 ora 11:00, proba scrisă
• 16.09.2025 ora 11:00, proba interviu.
Documentele solicitate candidaţilor pentru intocmirea dosarului de concurs conform art. 35 din HG 1336/2022 sunt:
a) formular de inscriere la concurs , conform modelului prevăzut la anexa nr.2
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i) curriculum vitae, model comun european.
(2) Modelul orientativ al adeverinței menționate la alin. (1) lit. e) este prevăzut în anexa nr. 3.
(3) Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătății. Pentru candidații cu dizabilități, în situația solicitării de adaptare rezonabilă, adeverința care atestă starea de sănătate trebuie însoțită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condițiile legii.
(4) Copiile de pe actele prevăzute la alin. (1) lit. b)-e), precum și copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap prevăzut la alin. (3) se prezintă însoțite de documentele originale, care se certifică cu mențiunea „conform cu originalul“ de către secretarul comisiei de concurs.
(11) Prin raportare la nevoile individuale, candidatul cu dizabilități poate înainta comisiei de concurs, în termenul prevăzut la art. 34, propunerea sa privind instrumentele necesare pentru asigurarea accesibilității probelor de concurs.

Bibliografia de concurs
Bibliografia pentru posturile de asistenţi medicali generalist:
– Lucreţia Titirca – Tehnici de evaluare şi ingrijiri acordate de asistenţii medicali , Ed. Viaţa Medicala Romaneasca .
– Mihaela Vasile , Monica Moldoveanu– Semiologie medicala pentru asistenţi medicali, Editura ALL 2011 .
– Morariu Letitia, Spataru Ruxandra, Stefanescu Florica,Puiu Victoria -1555 Teste de evaluare continua in Nursing
– Florian Chiru, Adela Chiru ,Crin Marcean,Elena Iancu –Urgenţele medicale , Manual sinteza pentru asistenţi medicali .
– Legea nr. 46/2003 – drepturilor pacientului (publicata in M.O.51/29.01.2003) actualizata .
– Ordinul M.S. nr. 1410/2016 privind aprobarea normelor de aplicare a legii drepturilor pacientului (publicat in M.O.1009/15.12.2016). actualizată
– Ordinul nr. 1.761 din 3 septembrie 2021 pentru aprobarea Normelor tehnice privind curăţarea, dezinfecţia şi sterilizarea în unităţile sanitare publice şi private, evaluarea eficacităţii procedurilor de curăţenie şi dezinfecţie efectuate în cadrul acestora, procedurile recomandate pentru dezinfecţia mâinilor în funcţie de nivelul de risc, precum şi metodele de evaluare a derulării procesului de sterilizare şi controlul eficienţei acestuia. actualizată
-Codul de etica si deontologie al asistentului medical generalist , al moaşei şi al asistentului medical din Romania- Publicat in Monitorul Oficial nr. 560/2009.
-Regulamentul intern al Spitalului Oraşenesc Negreşti Oaş

Locul de desfasurare a concursului va fi comunicat pe pagina de internet www.spitalnegrestioas .ro , in funcţie de numărul candidaţilor inscrişi la concurs .
Toate actele vor fi depuse in copie şi vor fi insoţite de original pentru conformitate .
Pentru protectia datelor cu caracter personal , spitalul va afişa numărul cererii de inscriere la concurs primit la depunerea dosarului .
Calendarul este estimativ şi poate suferi modificari în funcţie de numărul candidaţilor inscrişi la concurs.
Sunt declaraţi admişi pentru ocuparea funcţiilor contractuale de execuţie candidaţii care au obţinut minimum 50 de puncte la proba scrisă şi minimum 50 de puncte la proba interviu . Punctajul final se calculează ca media aritmetică a punctajelor obtinute la proba scrisă şi proba interviu .
Relaţii suplimentare se pot obține la sediul Spitalului Orășenesc Negrești Oaș, str. Victoriei nr. 90, telefon 0261/854830, interior 2110 intre orele 12.00-14.00.

Acest anunț este expirat. Vezi anunțuri active în Satu Mare