Asistent Medical Principal

Salaj Expira in: 0 zile

Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a postului unic vacant de asistent medical principal din cadrul Cabinetului Medical de Expertiză Medicală a Capacității de Muncă – Cabinet 124 – Jud Sălaj.

Pentru a ocupa un post vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 15 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1336 din 28 octombrie 2022:
a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea

infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției de asistent medical principal:
•diplomă de școală sanitară postliceală;
•certificat de membru O.A.M.G.M.A.M.R. însoțit de avizul de liberă practică eliberat de O.A.M.G.M.A.M.R. – în termen;
•5 ani vechime în specialitate;

Concursul se va organiza conform calendarului următor:
• 04 septembrie 2025 – 18 septembrie 2025, intre orele 09:00 – 13:00: perioada/termenul limită de depunere a dosarelor;
• 19 septembrie 2025 – afișarea rezultatelor privind selecția dosarelor de concurs;
• 22 septembrie 2025 – depunerea eventualelor contestații la selecția dosarelor de concurs;
• 23 septembrie 2025 – soluționarea eventualelor contestații la selecția dosarelor de concurs ;
• 25 septembrie 2025, ora 10:00: proba scrisă;
• 26 septembrie 2025 – afișarea rezultatelor la proba scrisă;
• 29 septembrie 2025 – depunerea eventualelor contestații la proba scrisă;
• 30 septembrie 2025 – soluționarea eventualelor contestații la proba scrisă;
• 01 octombrie 2025, ora 10:00: proba interviu;
• 02 octombrie 2025 – afișarea rezultatelor la proba interviu;
• 03 octombrie 2025 – depunerea eventualelor contestații la proba interviu;
• 06 octombrie 2025 – soluționarea eventualelor contestații la proba interviu;
• 07 octombrie 2025 – afișarea rezultatului final al concursului;

Conform art. 35 al Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice aprobat prin H.G. nr.1336/2022, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar care va conține următoarele documente:
a)formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 2 a Regulamentului-cadru aprobat prin H.G. nr.1336/2022;
b)copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c)copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d)copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
e)copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
f)certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g)adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
h)certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică

sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i)curriculum vitae, model comun european.
Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al Ministerului Sănătății.
În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.
Copiile de pe actele prevăzute mai sus la lit. b) – e), precum şi copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap (în cazul în care acesta există) se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică cu menţiunea „conform cu originalul” de către secretarul comisiei de concurs.

Informații suplimentare se pot obţine în cadrul Serviciului Resurse Umane Normare Organizare Salarizare al Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă cu sediul în Mun. Bucureşti, Șoseaua Panduri nr. 22, Sectorul 5, sau la numărul de telefon: 021.2000.736.

Acest anunț este expirat. Vezi anunțuri active în Sălaj