- Acasa » Locuri de Munca » Alba »
Infirmieră
Anunțul a fost rectificat la solicitarea instituției angajatoare, conform documentului atașat următor:
ANUNŢ
Spitalul Orășenesc’’ Dr.Alexandru Borza” Abrud, cu sediul în Abrud, str. Republicii, nr. 13, jud. Alba, organizează în data de 17.11.2025 ora 1000 concurs, pentru ocuparea a 4 posturi de infirmiere debutante, cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, conform HG nr. 1336 din 28 octombrie 2022.
Condiţiile generale de participare sunt cele prevăzute de art. 15 la H.G. nr. 1336/28.10.2022.
Condițiile specifie , Conform Hotararii 1336/2022, art. 35 al Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice pentru înscrierea la concurs candidaţii vor prezenta un dosar de concurs care va conţine următoarele documente:
– formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 2
– copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
– copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
– copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
– copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
– certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
– adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
– certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
– curriculum vitae, model comun european.
– taxa de participare: 300 lei.
– Studii medii;
– curs de infirmiere organizat de OAMGMAMR sau curs de infirmiere organizat de furnizori autorizaţi de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale cu aprobarea Ministerului Sănătăţii – Direcţia generala resurse umane şi certificare;
CALENDARUL DE DESFĂȘURARE A CONCURSULUI CE VA FI ORGANIZAT LA SEDIUL INSTITUȚIEI:
Nr. crt. Activităţi Data și ora
1. Publicarea anunțului 24.10.2025
2. Depunerea dosarelor 07.10.2025 07.11.2025 ora 14
3. Selecţia dosarelor de către membrii comisiei de concurs 12.11.2025 ora 10
4. Afişarea rezultatelor selecţiei dosarelor 12.11.2025 ora 12
5. Depunerea contestaţiilor privind rezultatele selecţiei dosarelor 13.11.2025 ora 12
6. Afişarea rezultatului soluţionării contestaţiilor 14.11.2025 ora 10
7. Susţinerea probei scrise 17.11.2025 ora 10
8. Afişarea rezultatului probei scrise 17.11.2025 ora 15
9. Depunerea contestaţiilor privind rezultatele probei scrise 18.11.2025 ora 15
10. Afişarea rezultatului soluţionării contestaţiilor 19.11.2025 ora 10
15. Sustinerea interviului 20.11.2025 ora 10
16. Comunicarea rezultatului interviului 20.11.2025 ora 14
17. Depunerea contestaţiilor 21.11.2025 ora 14
18. Afişarea rezultatului soluţionării contestaţiilor 24.11.2025 ora 10
19. Afişarea rezultatului final al concursului 24.11.2025 ora 14
Informaţii suplimentare la telefon 0258/780614, int. 34 – biroul resurse umane, sau pe site-ul instituţiei www.spitalabrud.ro