- Acasa » Locuri de Munca » Bacău »
Asistent Medical Comunitar Debutant
Primăria comunei Odobești, judeţul Bacău, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea unui post vacant corespunzător funcţiei contractuale de execuţie de asistent medical comunitar debutant din cadrul compartimentului asistenţă socială, autoritate tutelară din aparatul de specialitate al primarului comunei Odobești, judeţul Bacău, pe perioada nedeterminată, care va avea loc la sediul primariei comunei Odobești, în data 15.12.2025 ora 10,00- proba scrisa si in data de 17.12.2025– interviu.ora 9,30.
Actele pentru dosarul de concurs se depun până la data de 4.12.2025, ora 16,00 .
Conditii specifice:
• Studii de specialitate- asistent medical generalist ;
• Certificat de membru O.A.M.G.M.A.M.R si aviz participare concurs O.A.M.G.M.A.M.R.;
• Vechime în specialitatea calificării necesare exercitării funcţiei: nu se solicită .
2. Dosarul de concurs/ examen trebuie să conţină următoarele documente, conform art. 15 din Hotararea nr. 1336/28.10.2022 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, cu modificările si completările ulterioare precum și Regulamentul privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din aparatul de specialitate al primarului comunei Odobești, județul Bacău, conform Dispoziției primarului nr. 231 din 24.11.2023.
• Cerere de înscriere la concurs adresată primarului comunei Odobești prevăzut la anexa 2 a Regulamentului – cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual;
• Copia actului de identitate, sau orice alt document care sa ateste identitatea, potrivit legii aflate în termen de valabilitate;
• Copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s -a realizat schimbarea de nume, după caz ;
• Copia documentului care sa ateste nivelul studiilor și a altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitat de autoritatea sau instituția publică;
• Carnetul de muncă sau, după caz, adeverinţele care atestă vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor, în copie;
• Cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează(candidatul declarat admis la selecţia dosarelor, care a depus la înscriere o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale, are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfăşurării primei probe a concursului);
• certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane ;
• Adeverinta medicală care să ateste starea de sănătate corespunzatoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate(adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii) ;
• Curriculum vitae, model comun european.
Actele solicitate in copie vor fi prezentate și in original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.
3. Bibliografia: -conform anexei;
4. Calendarul de desfăşurare a concursului:
DOSARELE DE CONCURS
-Dosarele de concurs se depun la sediul Primariei comunei Odobeși pâna la data de 4.12.2025, ora 16,00.
-Dosarele de concurs se selectează de Comisia de concurs până la data de 5.12.2025, ora 12,00;
-Rezultatele selectării dosarelor de înscriere se afişează de către secretarul comisiei de concurs până la data de 5.12.2025 ora 12,30;
-Contestaţiile cu privire la rezultatul selecţiei dosarelor de înscriere se depun la secretarul comisiei de soluţionare a contestaţiilor până la data de 8.12.2025 ora 12,30.
-Contestatiile se soluționează până la data de 8.12.2025 ora 16,00;
-Rezultatele în urma contestaţiilor depuse se afişează până la data de 9.12.2025 ora 16,00;
PROBA SCRISĂ
-Proba scrisă se va desfaşura în data de 15.12.2025 ora 10,00;
-Notarea probei scrise şi comunicarea rezultatelor la aceasta probă se fac până la data de 15.12.2025 ora 16,00;
-Contestaţiile cu privire la rezultatul probei scrise se depun la secretarul comisiei de soluţionare a contestaţiilor până la data de 16.12.2025 ora 10,00.
– Contestaţiile se soluţionează până la data de 16.12.2025 ora 15,00;
-Rezultatele în urma contestatiilor depuse se afişează până la data de 17.12.2025 ora 16,00;
INTERVIU
-Interviul se va desfasura în data de 17.12.2025 ora 9,30;
-Notarea interviului şi comunicarea rezultatelor la aceasta probă se fac până la data de 17.12.2025 ora 16,00;
-Contestaţiile cu privire la rezultatul interviului se depun la secretarul comisiei de soluţionare a contestaţiilor până la data de 18.12.2025 ora 9,30.
– Solutionarea contestatiilor se face până la data de 18.12.2025 ora 15,00;
-Comunicarea rezultatelor la contestatiile depuse se face până la data de 18.12.2025 ora 15,30;
Comunicarea rezultatelor şi rezultatelor contestaţiilor pentru selectarea dosarelor, proba scrisă şi interviu se afisează la sediul primariei precum şi pe pagina de internet : www.comuna-odobești.ro.
Rezultatul final se afişează la sediul primariei, precum şi pe pagina de internet a acesteia : www.primariasecuienibacau.ro până pe data de 18.12.2025 ora 16,00.
5. Relatii suplimentare privind organizarea si desfasurarea concursurilor se pot obtine la nr. de tel: 0234/224610 la sediul primariei comunei Odobești.
Anuntul este postat si pe site-ul primariei : www.comuna-odobești.ro.
TEMATICA
PENTRU OCUPAREA POSTULUI DE ASISTENT MEDICAL COMUNITAR
1. Insuficienţa respiratorie acută
2. Insuficienţa cardiacă
3. Colapsul
4. Convulsiile
5. Sindromul de deshidratare acută
6. Sindromul febril
7. Abdomenul acut
8. Colica biliară
9. Corpi străini nazali
10. Hemoragia nazală
11. Hemoragia auriculară
12. Corpi străini oculari
13. Arsurile
14. Electrocutarea
15. Insolaţia
16. Primul ajutor în muşcătura de şarpe
17. Şocul anafilactic
18. Criza de astm bronşic
19. Starea de rău astmatic
20. Vărsăturile
21. Traumatismele
22. Generalităţi despre infecţie, agentul patogen, gazda, rolul ambianței în producerea infecţiei
23. Diagnosticul bolilor infecţioase
24. Tratamentul bolilor infecţioase
25. Profilaxia bolilor infecţioase
26. Infecţii aerogene
27. Scarlatina
28. Rujeola
29. Rubeola
30. Varicela
31. Tusea convulsivă
32. Parotidită epidemică
33. Gripa
34. Viroze respiratorii
35. Infecţii digestive
36. Hepatitele acute virale
37. Infecţii stafilococice
38. Nutriţia şi metabolismul copilului
39. Resuscitarea cardio-respiratorie
40. Măsurători somatometrice
41. Măsurarea funcţiilor vitale şi vegetative
42. Măsurarea temperaturii
43. Recolatrea exudatului faringian
44. Recoltarea secreţiei nazale, otice, oculare
45. Spălătura oculară
46. Spălătura auriculară
BIBILOGRAFIE
• Urgenţele medico-chirurgicale sinteze – Lucreţia Titircă, Editura Medicală Bucureşti, 2008
• Boli infecţioase şi epidemiologie – Dr. Constantin Bocârnea, Editura Info-Team, 1995
LEGISLAŢIE:
• OUG 18/2017 privind asistenţa medicală comunitară cu modificările și completările ulterioare
• Legea 180/2017 pentru aprobarea OUG 18/2017 privind asistenta medicală comunitară
• H.G. 324/2019 actualizată in 2024 pentru aprobarea Normelor metodologice privind organizarea, funcţionarea şi finanţarea activităţii de asistenţă medicală comunitară
• Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, cu modificările şi completările ulterioare
Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare.