Asistent Medical Bfkt

Suceava Expira in: 22 zile

Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc, jud. Suceava scoate la
CONCURS
În conformitate cu prevederile HG nr. 1336/2022, următorul post:
– 1 post asistent medical debutant – specialitatea BFKT la Laborator Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie , post pe perioadă nedeterminată.
Condiții generale de înscriere:
a)are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
b)cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c)are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d)are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e)îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs, inclusiv condiţiile de exercitare a profesiei;
f)nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;;
g)nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
h)nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice.
Condiții specific de studii :
– studii liceale absolvite cu diploma de bacalaureat ,
– diplomă de scoală postliceala sanitara sau echivalentă sau diplomă de studii postliceale sanitare prin echivalare – specialitatea BFKT.
Nu se solicită vechime în specialitate.

Dosarul de inscriere la concurs va cuprinde urmatoarele acte:
• Formularul de înscriere la concurs în care se menționează postul pentru care dorește să concureze, prevăzut în anexa nr. 2 la H.G. nr. 1.336/2022;
• Copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică – diploma bacalaureat, diploma școală postliceală sanitară sau echivalentă, etc,
• autorizatie de libera practică și asigurarea de răspundere civilă profesională ( malpraxis) pe anul in curs ;
• Certificat de cazierul judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
• Certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art.1 alin (2) din Legea nr.118/2019 privind Registrul national automatizat cu privier la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
• Adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
• Chitanța de plată a taxei de concurs ;
• Copia actului de identitate în termen de valabilitate,
• Copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
• Curriculum vitae, model comun european;
– La toate actele depuse în copie se prezintă și originalul pentru conformitate.
– Taxa de înscriere la concurs este de 300 de lei și se achită la casieria unității.
Înscrierile la concurs se fac la sediul Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc, Str. Sirenei, nr. 25 , mun. Câmpulung Moldovenesc, județul Suceava, la Serviciul RUNOS, în termen de 10 zile lucrătoare de la data publicării acestui anunț.
Calendarul de desfășurare a concursului
Depunere dosare de concurs – în perioada 03.12.2025 -16.12.2025, ora 14.00;
Selecția dosarelor –17.12.2025, ora 12.00;
Depunere contestații privind selecția dosarelor: 17.12.2025, ora 12.00 și 18.12.2025, ora 12.00;
Afișarea rezultatelor la contestațiile depuse privind selecția dosarelor: 18.12.2025, ora 14.00;
Proba scrisă – 14.01.2025 ora 10.00;
Afişarea rezultatelor obtinute la proba scrisă – 14.01.2026, ora 14.00;
Depunere contestaţii privind rezultatul probei scrise: 14.01.2026, ora 14.00 și 15.01.2026, ora 14.00;
Afişarea rezultatelor la contestaţiile depuse privind proba scrisă 15.01.2026, ora 16.00;
Proba Practica / interviu– 16.01.2026, ora 10.00;
Afişarea rezultatelor obtinute la ProbaPractica / interviu– 16.01.2026, ora 13,00;
Depunere contestaţii privind rezultatul Probei Practice/ interviu : 16.01.2026, ora 13.00 și 19.01.2026,ora 13.00;
Afişarea rezultatelor la contestaţiile depuse privind Proba Practica/ interviu – 20.01.2026, ora 12,00;
Afişarea rezultatelor finale ale concursului – 20.01.2026, ora 14.
Proba scrisa , proba practică/interviul se vor desfasura la Sediul Spitalului Municipal Câmpulung Moldovenesc.