Asistent Medical Debutant

Bucuresti Expira in: 0 zile

ANUNȚ

Spitalul Clinic Colțea București organizează in baza HGR 1336/2022, la data de 22.12.2025 concurs pentru ocuparea urmatorului post temporar vacant:
– 1 post temporar vacant de asistent medical debutant, generalist, perioadă determinată,funcție de execuție, pozitia 60 în statul de funcții,1 norma –Sectia Clinica Medicina Interna, in medie 8 ore/zi in program de 12/24.

Pentru a participa la concursul, candidații trebuie să indeplineasca cumulativ următoarele condiții:
a)are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).;

CONDITII SPECIFICE: Studii postliceale

ACTE SOLICITATE PENTRU DOSARUL DE ÎNSCRIERE:

a)formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinței eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar-original;
g) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului-original;
h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei personae-original;
i) curriculum vitae, model comun european.
j) certificat membru OAMGMAMR-copie, adeverinta OAMGMAMR-original
h) taxa inscriere concurs 100 lei pentru asistent medical

Documentele se vor depune la secretariatul unitatii,program depunere 8-16 de luni pâna vineri, in dosar de carton cu sina, paginile vor fi numerotate si semnate ,, conform cu originalul’’, in cazul xerocopiilor.
Date contact Serviciul RUNOS -Dna Panaghia Iuliana, tel.0213874131

Condiții de desfașurare a concursului

Concursul constă dintr-o probă scrisa si a unui interviu.
Lucrările vor fi notate cu un punctaj de maxim 100 de puncte de către fiecare membru al comisiei de concurs, intocmindu-se media aritmetică pentru obtinerea rezultatului final.
Pentru a fi declarați admiși, candidații trebuie să obțină la fiecare probă cel putin 50 de puncte.
Proba scrisa și interviul vor avea loc in ziua de 22.12.2025 ora 9.00 și respectiv 29.12.2025 ora 9.00.
Rezultatele finale se afișează la data de 29.12.2025 ora 14
Inscrierea la concurs se va face din data de 08.12.2025 -12.12.2025 pana la ora 15.30.

CALENDAR CONCURS

05.12.2025 -PUBLICARE CONCURS
08.12.2025 -12.12.2025 ora 15.30-DEPUNERE DOSARE
15.12.2025 ora 11- VERIFICARE DOSARE SI AFISAREA LISTEI CU CELE ADMISE SI RESPINSE
15.12.2025 ora 11-16.12.2025 ora 11- DEPUNEREA CONTESTATILOR
16.12.2025-ora 15 -SOLUTIONAREA CONTESTATIILOR SI AFISAREA REZULTATELOR
22.12.2025 ora 9-SUSTINEREA PROBEI SCRISE
22.12.2025 ora 14- AFISAREA REZULTATELOR
22.2025 ora 14-23.12.2025 ora 14- DEPUNEREA CONTESTATILOR
23.12.2025-ora 15 -SOLUTIONAREA CONTESTATIILOR SI AFISAREA REZULTATELOR
29.12.2025 ora 9 -SUSTINEREA PROBEI INTERVIU
29.12.2025 ora 14 – AFISAREA REZULTATELOR
29.12.2025 ora 14-30.12.2025 ora 14- DEPUNEREA CONTESTATILOR
30.12.2025 ora 15-SOLUTIONAREA CONTESTATIILOR SI AFISAREA REZULTATELOR
30.12.2025 ora 16- AFISAREA REZULTATELOR FINALE

BIBLIOGRAFIA si TEMATICA

I. “Ghid de nursing cu tehnici de evaluare si ingrijiri corespunzatoare nevoilor fundamentale” de Lucretia Titirca
 Partea a doua – Nevoile fundamentale ale fiintei umane si probleme de ingrijire – pag. 77 – 353
II. “Urgente medico-chirurgicale” de Lucretia Titirca
1. Urgentele aparatului respirator
2. Urgentele aparatului cardiovascular
3. Urgentele aparatului abdominale
4. Urgentele aparatului renale si urologice
5. Urgentele aparatului neurologice – pag. 120 – 128 ( pana la 5.2 – A.V.C )
12. Traumatismele –
 12.5 – Traumatismele toracice
 12.6 – Traumatismele abdominale
 12.9 – Traumatismele vaselor si hemostaza provizorie
13. Urgentele datorate agentilor fizici si chimici –
 13.1 – Arsurile
 13.2 – Electrocutarea agresiunea electrica
 13.3 – Insolatia
 13..4 – Degeraturile
III. “Igiena mainilor de la teorie la practica” de Viorica Nedelcu; Carmen Mazilu; Ioana Grintescu – cap. II ( IAAM ) – pag. 21 – 98
IV. O.U.G. Nr. 144 din 2008 modificată și completată cu Legea nr. 278/2015 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moașă și a profesiei de asistent medical, precum și organizarea și funcționarea Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România
V. Legea 46/2003- drepturile pacientului
VI. Ordinul 1101/2016- privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenirea si limitarea infectiilor asociate asistentei medicale in unitatile sanitare – cap. II pct. 13
VII. Ordinul 1226 / 2012 pentru Aprobarea Normelor Tehnice privind gestionarea deseurilor rezultate din activitati medicale – cap. III – clasificari ,capitolele V si VI.
VIII. Ordinul 1761 / 2021 – privind curățarea, dezinfecția și sterilizarea în unitățile sanitare publice și private

Acest anunț este expirat. Vezi anunțuri active în Bucureşti