- Acasa » Locuri de Munca » Iaşi »
Asistent Medical Pricipal Cu Pl
Probele stabilite pentru concurs:
– selectia de dosare;
– proba scrisa ;
– interviu;
Pentru a ocupa un post vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale , conform art. 15 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1336/2022, cu modificările și completările ulterioare:
a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).
Condițiile specifice de participare la concurs :
– asistent medical generalist principal cu PL
Studii medii finalizate cu diploma de bacalaureat ;
Diplomă de şcoală sanitară postliceală;
Vechime de minim 5 ani in functia de asistent medical generalist;
Certificat de grad principal;
Concursul se va organiza conform calendarului urmator:
o 12.01.2026 ora 15:00 – termenul limită de depunere a dosarelor;
o 14.01.2026 ora 12.00 – selectia dosarelor de inscriere;
o 15.01.2026 ora 15.00 – afisarea rezultatelor selectiei de dosare;
o 16.01.2026 ora 15.00 – termen de depunere contestatii privind selectia de dosare;
o 19.01.2026 ora 15.00 – solutionarea si afisarea rezultatelor contestatilor privind selectia de dosare;
o 20.01.2026 ora 10:00 – sustinerea probei scrise si afisarea rezultatelor – ora 18.00;
o 21.01.2026 ora 15.00 – termen de depunere contestatii privind proba scrisa ;
o 22.01.2026ora 15.00 – solutionarea si afisarea rezultatelor contestatiilor privind proba scrisa;
o 23.01.2026 ora 10.00- sustinerea interviului si afisarea rezultatelor interviului – ora 18
o 26.01.2026 ora 15.00 –termen limita de depunere a contestatiilor privind interviul;
o 27.01.2026 ora 15.00 –solutionarea contestatiilor si afisarea rezultatelor finale;
Rezultatul selectiei de dosare cu mentiunea « admis « sau « respins », se va afisa la avizier si pe site-ul spitalului in data de 21.01.2026 ora 15.00.
Interviul se realizează conform planului de interviu întocmit de comisia de concurs în ziua desfăşurării acestei probe, pe baza criteriilor de evaluare.
Punctajele finale ale concursului, în ordine descrescătoare, vor fi înscrise într-un centralizator nominal, în care se va menţiona pentru fiecare candidat punctajul obţinut la fiecare dintre probele concursului.
Dosarul de concurs va contine obligatoriu urmatoarele documente:
a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la anexa nr. 2;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului;
e) certificatul de membru O.A.M.G.M.A.M.R , adeverinta de participare la concurs emisa de O.A.M.G.M.A.M. R. in original , avizul de libera practica si asigurarea de malpraxis;
f) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
g) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
h) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
i) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
j) curriculum vitae, model comun european.
Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii.
Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii.
Copiile de pe actele prevăzute la alin. lit. b)-e), precum şi copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap , dupa caz, se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică cu menţiunea „conform cu originalul“ de către secretarul comisiei de concurs.
Documentul prevăzut la lit. f) poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere privind antecedentele penale.
Dosarele de concurs se depun la secretariatul spitalului sau pot fi transmise prin Poşta Română, serviciul de curierat rapid la adresa: Harlau, judetul Iasi, str. Bogdan Voda nr 15 sau prin e-mail: sp_harlau@yahoo.ro.
Informatii suplimentare se pot obţine la sediul Spitalului Orasenesc Hirlau jud. Iasi, str. Bogdan Voda nr. 15.