Asistent Medical Generalist Debutant

Calarasi Expira in: 6 zile

Concurs ANULAT la cererea instituției angajatoare!


 

ANUNȚ CONCURS

În conformitate cu prevederile din Legea 141/2025, H.G. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fondurile publice, cu modificările și completările ulterioare și ale O.M.S. nr. 1470/2011 pentru aprobarea criteriilor privind angajarea și promovarea în funcții, grade și trepte profesionale a personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar, cu modificările și completările ulterioare;

Spitalul Municipal Oltenița organizează concurs/examen pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată cu normă întreagă, cu durata timpului de lucru de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână, a funcției contractuale vacante de execuție, după cum urmează:

– 1 post de asistent medical generalist debutant, cu diplomă de studii postliceale, pentru Cabinetul de ORL din cadrul Ambulatoriului Integrat al Spitalului.

Condiții generale de participare la concurs:

a) are cetăţenia română sau cetăţenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (SEE) sau cetăţenia Confederaţiei Elveţiene;
b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
e) îndeplineşte condiţiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale, contra autorităţii, contra umanităţii, infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni de fals ori contra înfăptuirii justiţiei, infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcţiei contractuale pentru care candidează, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii sau faţă de aceasta nu s-a luat măsura de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracţiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35 alin. (1) lit. h).

Condiții specifice de participare la concurs:

Pentru postul de asistent medical generalist debutant (PL):

– diplomă de școală sanitară postliceală sau diplomă de studii postliceale prin echivalare conform H.G. 797/1997 privind echivalarea studiilor absolvenților liceului sanitar;
– certificat de membru O.A.M.M.R. însoțit de aviz eliberat de O.A.M.M.R., în termen;
– polița de asigurare malpraxis, în termen;
– diploma de bacalaureat;
– fără vechime în specialitate.

Concursul constă în 3 etape succesive, și anume:

– Selecția dosarelor;
– Proba scrisă – subiecte din bibliografia/tematica afișată;
– proba interviu – se va susține un interviu după un plan de interviu stabilit de comisia de concurs.
Probele se susțin în limba română.
Pentru fiecare probă a concursului se stabilește un punctaj de maximum 100 de puncte.
Sunt declarați admiși la proba scrisă candidații care au obținut minimum 50 de puncte.
Sunt declarați admiși la interviu și/sau proba practică candidații care au obținut minimum 50 de puncte.
Punctajul final se calculează ca medie aritmetică a punctajelor obținute la proba scrisă și/sau la proba practică și interviu, după caz.
Se consideră admis la concursul pentru ocuparea unui post vacant/temporar vacant candidatul care a obținut cel mai mare punctaj dintre candidații care au concurat pentru același post, cu condiția ca aceștia să fi obținut punctajul minim necesar.
La punctaje egale are prioritate candidatul care a obținut punctajul cel mai mare la proba scrisă, iar dacă egalitatea se menține, candidații aflați în această situație vor fi invitați la un nou interviu, în urma căruia comisia de concurs va decide asupra candidatului câștigător.

Dosarul de înscriere la concurs va conține următoarele acte:

a) formular de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut la nr. 2 la H.G. 1336/2022;
b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
d) copiile documentelor care atestă nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului; (adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătăţii. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii);
h) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracţiuni prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidaţii înscrişi pentru posturile din cadrul sistemului de învăţământ, sănătate sau protecţie socială, precum şi orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilităţi sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
i) curriculum vitae, model comun european;
j) livret militar, acolo unde este cazul – copie;
k) informare privind protecția datelor cu caracter personal.

În conformitate cu prevederile Legii 9/2023 pentru întocmirea dosarului de înscriere candidații vor prezenta toate documentele în original. Copiile documentelor se vor realiza și certifica cu mențiunea “conform cu originalul” de către secretarul comisiei de concurs.
Actele vor fi îndosariate într-un dosar cu șină în ordinea enumerată mai sus.

Calendarul de desfăşurare a concursului pentru ocuparea postului vacant de asistent medical generalist debutant (PL):

19 martie 2026– 1 aprilie 2026 – depunerea dosarelor
Dosarele de participare la concurs se depun la Compartimentul RUNOS al Spitalului Municipal Oltenița din strada Argeșului, nr. 134.
Data limită de depunerea a dosarelor de concurs este 1 aprilie 2026, ora 12.00.

2 aprilie 2026 – Selecția dosarelor de candidați și afișarea rezultate , ora 14:00
– afișare rezultate selecție dosare de concurs pe baza îndeplinirii condițiilor de participare la concurs (se vor afișa cu mențiunea “ADMIS” sau “RESPINS”);
– 3 aprilie 2026 până la ora 14.00 – depunere contestație selecție dosare concurs;
– 6 aprilie 2026 până la ora 14.00 – soluționare contestații, afișare rezultate contestații selecție dosare și afișare rezultate finale selecție dosare.

17 aprilie 2026 – Proba scrisă începând cu ora 10:00
– 17 aprilie 2026 până la ora 14.00 – afișare rezultate proba scrisă;
– 20 aprilie 2026 până la ora 14.00 – depunere contestație proba scrisă;
– 21 aprilie 2026 până la ora 14.00 – soluționare contestații, afișare rezultate contestații proba scrisă și afișare rezultate finale proba scrisă.

23 aprilie 2026 – Proba interviu începând cu ora 10:00.
– 23 aprilie 2026 până la ora 14.00 – afișare rezultate interviu;
– 24 aprilie 2026 până la ora 14.00 – depunere contestație interviu;
– 27 aprilie 2026 până la ora 14.00 – soluționare contestații, afișare rezultate contestații interviu și afișare rezultate finale interviu.

27 aprilie 2026 – Afișare rezultate finale concurs până la ora 15.00.

Prezentarea la post.
Candidatul declarat „admis” la concursul de ocupare a unui post vacant corespunzător unei funcţii contractuale este obligat să se prezinte la post în termen de 15 zile calendaristice de la data afişării rezultatelor finale.
Prin excepţie de la prevederile de mai sus, în urma formulării unei cereri scrise şi temeinic motivate, candidatul declarat „admis” la concurs poate solicita, în termen de 3 zile lucrătoare de la afişarea rezultatului final al concursului, un alt termen de prezentare la post care nu poate depăşi termenul de preaviz prevăzut pentru demisie în Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de la data afişării rezultatelor finale ale concursului.
În cazul neprezentării la post la termenul stabilit și în lipsa unei înștiințări potrivit celor menționate mai sus, postul este declarant vacant, urmând să se comunice candidatului care a obţinut nota finală imediat inferioară posibilitatea de a ocupa postul respectiv.

BIBLIOGRAFIE ȘI TEMATICĂ:

A.Bibilografie:

 Lucreţia Titircă: Ghid de nursing (Vol. I, Vol. II ) – Tehnici de evaluare și îngrijiri acordate de asistenții medicali – Viata Medicală Românească, Bucureşti, 2008;
 Lucreţia Titircă: Urgenţe medico-chirurgicale – Sinteze, Editura medicală, Bucureşti, 2006;
 Lucreţia Titircă: Îngrijiri speciale acordate pacienților de către asistenții medicali, Manual pentru colegiile și școlile postliceale sanitare, Editura Viața Medicală Românească, 2008;
 Legea nr. 46/2003 privind drepturile pacientului, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 51 din 29 ianuarie 2003, cu modificările și completările ulterioare şi Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1410/12.12.2016 privind Normele de aplicare a Legii nr. 46/2003 privind drepturile pacientului, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 1009/15 decembrie 2016;

 Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 144/28.10.2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum și organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 785 din 24.11.2008, aprobată prin Legea 53/2014, cu modificările și completările ulterioare; https://www.oamr.ro/wp-content/uploads/2013/09/OUG-144_Legea-278.2015.pdf
 Ordinul ministrului sănătății nr. 1226/03 decembrie 2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale şi a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind deşeurile rezultate din activităţi medicale, publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 855 din 18 decembrie 2012;
– Capitol II, Capitol III, Capitol IV, Capitol VI , Capitol VII.
 Ordinul ministrului sănătății nr. 961/19 august 2016 pentru aprobarea Normelor tehnice privind curăţarea, dezinfecţia şi sterilizarea în unităţile sanitare publice şi private, tehnicii de lucru şi interpretare pentru testele de evaluare a eficienţei procedurii de curăţenie şi dezinfecţie, procedurilor recomandate pentru dezinfecţia mâinilor, în funcţie de nivelul de risc, metodelor de aplicare a dezinfectantelor chimice în funcţie de suportul care urmează să fie tratat şi a metodelor de evaluare a derulării şi eficienţei procesului de sterilizare, publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 681 din 2 septembrie 2016, cu modificările şi completările ulterioare
– Capitol II, Capitol III, Capitol IV, Anexa nr. 3.
 Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1101/30.09.2016 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale în unităţile sanitare
– CAPITOLUL II ; ANEXA 3; ANEXA 4.
 Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1410/12.12.2016 privind aplicarea Normelor de aplicare a Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 1009/15 decembrie 2016;
 ORDIN Nr. 1224 din 9 octombrie 2006 pentru aprobarea Normelor privind activitatea unităţilor de transfuzie sanguină din spitale – Emitent: Ministerul Sănătăţii Publice, publicat în: Monitorul Oficial nr. 870 din 24 octombrie 2006 – Art. nr 14

B.Tematica:

I. TEHNICI DE EVALUARE ŞI ÎNGRIJIRI ACORDATE DE ASISTENŢII MEDICALI

1. Administrarea medicamentelor;
2. Evaluarea funcţiilor vitale (inclusiv notarea în foaia de temperatură);
3. Recoltarea produselor biologice și patologice;
4. Puncţia venoasă;

II. URGENŢE MEDICO-CHIRURGICALE

1. Insuficienţa respiratorie acută: simptomatologie, conduită de urgenţă;
2. Criza de astm bronşic: definiţie, factori determinanţi, factori predispozanţi,
simptomatologie, conduită de urgenţă;
3. Infarctul miocardic acut (I.M.A.) – definiție, semne clinice, conduită de urgenţă în faza de prespitalizare, îngrijirea în unităţile spitaliceşti;
4. Angorul pectoral: definiție, simptome, conduită de urgenţă;
5. Accidente vasculare cerebrale (A.V.C.): simptomatologie, clasificare, tablou clinic, conduita de urgenţă;
6. Urgenţe în pediatrie (sindromul de deshidratare şi convulsiile la copii): cauze, simptomatologie, conduita de urgenţă, conduita în spital;
7. Şocul: definiție, etiologie, tablou clinic, conduita de urgenţă;

III. LEGISLAŢIE:

1. Drepturile pacientului (Legea nr. 46/2003);
2. Norme privind exercitarea profesiei de asistent medical (Ordinul nr. 1454/2014, Ordinul nr. 2341/2022);
3. Norme tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale (Ordinul nr. 1226/2012):
– Definiții, clasificare, minimizarea cantității de deșeuri, ambalarea deșeurilor medicale, stocarea temporară a deșeurilor rezultate din activitatea medicală.
4. Norme tehnice privind curăţarea, dezinfecţia şi sterilizarea în unităţile sanitare (Ordinul nr. 1761/2021):
– Definiții, curățarea, dezinfecția, sterilizarea, proceduri recomandate pentru dezinfecția mâinilor, în funcție de nivelul de risc.

5. Norme de supraveghere, prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale în unităţile sanitare (Ordinul nr. 1101/2016):
– Atribuțiile asistentei medicale responsabile de salon;
– METODOLOGIA de supraveghere a expunerii accidentale a personalului care lucrează în sistemul sanitar la produse biologice;
– PRECAUȚIUNILE STANDARD – Măsuri minime obligatorii pentru prevenirea și limitarea infecțiilor asociate asistenței medicale.